Sinuzita 2j3v6t

Sinuzita Sinuzitele sunt infectii ale membranei mucoase care captuseste interiorul foselor nazale si sinusurile. Sinusurile sunt spatii goale, sau cavitati localizate in jurul ochilor, obrajilor si a nasului. Cand membrana mucoasa se inflameaza, se tumefiaza, blocheaza drenajul fluidului din sinus spre nas si gat, determinand durere si presiune in sinusuri. Bacteriile si fungii cresc cel mai probabil in sinusurile incapabile sa se dreneze corespunzator. Sinusurile devin obstruate in timpul infectiei virale ca si raceala, producandu-se inflamatia si infectia sinusurilor ca si rezultat. Diferenta dintre raceala si sinuzita, consta in faptul ca simptomele ce insotesc raceala, incluzand nasul infundat, incep sa se amelioreze dupa 5-7 zile. Simptomele atribuite sinuzitelor dureaza mai mult si se agraveaza dupa 7 zile. Exista doua tipuri de sinuzita: acuta (cu debut brusc) si cronica (pe termen lung). In cazul sinuzitei cronice simptomele nu dispar complet, intotdeauna mentinandu-se simptome usoare. Cauze Sinuzitele sunt cel mai frecvent rezultatul infectiei virale, care determina inflamatia membranei mucoase ce captuseste interiorul foselor nazale: - membrana mucoasa se tumefiaza cand devine inflamata, blocand drenajul fluidului din sinusuri spre nas sau gat - mucusul si fluidul secretat in sinusuri, cauzeaza presiune si durere - bacteriile au un mediu propice de dezvoltare in sinusurile care nu se dreneaza corespunzator; infectia bacteriana a sinusurilor deseori determina mai mult inflamatie decat durere. In timp ce racelile declanseaza aceasta afectiune, orice factor care determina inflamatia membranei mucoase, poate duce la aparitia sinuzitei. Multe persoane cu rinite alergice (alergii nazale) prezinta cel mai probabil sinuzita cronica cu repetarea episoadelor de sinuzita acuta. Polipii nazali, corpii straini (in mod frecvent la copii), afectiunile structurale ale nasului, ca si deviatia de sept si alte boli, pot obstrua pasajul nazal, marind riscul dezvoltarii sinuzitelor. Infectiile fungice pot cauza, de asemenea, sinuzite. Acestea sunt mai frecvente la copiii cu sistem imun deficient. Sinuzitele fungice au tendinta spre cronicizare si sunt mai dificil de tratat decat cele bacteriene. Simptome Durerea si presiunea la nivelul fetei impreuna cu senzatia de nas infundat sau plin cu secretii, sunt simptomele cele mai comune. Se poate observa aparitia unor secretii nazale galbene sau verzui. Aplecarea sau miscarea capului deseori poate augmenta durerea faciala si presiunea. Localizarea durerii sau a sensibilitatii depinde de sinusul afectat: - durerea la nivelul obrajilor si a incisivilor este deseori cauzata de inflamatia sinusului maxilar - durerea la nivelul fruntii, deasupra sprancenelor, poate fi cauzata de inflamarea sinusului frontal - durerea retrooculara (in spatele ochilor), in crestetul capului sau la nivelul ambelor tample, poate fi produsa de inflamatia sinusului sfenoidal - durerea in jurul orbitei sau retroocular este determinata de inflamatia sinusului etmoid. Alte simptome obisnuite ale sinuzitei cuprind:

- cefaleea - secretii galbui sau verzui care se scurg din nas dinspre partea posterioara a gatului - halena (respiratie) urat mirositoare - tuse productive mucoasa - febra - dureri dentare - diminuarea sensibilitatii gustative sau olfactive. Sinuzita acuta (cu debut brusc) este in mod obisnuit cauzata de catre o infectie virala si deseori se dezvolta rapid. Dureaza de obiciei 4 saptamani sau mai putin, si simptomele incep sa dispara intr-o saptamana fara tratament. Sinuzita acuta produsa de infectia bacteriana este mai putin probabil sa se vindece de una singura si poate duce la aparitia sinuzitei cronice sau a complicatiilor in care infectia se raspandeste la distanta de sinusuri. Secretiile nazale care contin puroi si care se agraveaza dupa 5 zile sau persista mai mult de 10 zile, reprezinta un argument destul de solid pentru sinuzita acuta produsa de infectia bacteriana. Sinuzita cronica este in mod obisnuit cauzata de catre o infectie bacteriana sau fungica. Aceasta infectie poate fi dificil de tratat. Daca sinuzita cronica nu se vindeca dupa utilizarea a doua antibiotice diferite, se poate consulta medicul, in legatura cu necesitatea interventiei chirurgicale sau a testelor alergologice. Sinuzita cronica poate duce la aparitia modificarilor permanente ale membranei mucoase care captuseste sinusurile si predispune la sinuzite repetate. Simptomele sinuzitei la copii includ: tusea, secretii nazale care persista mai mult de 7-10 zile, cefaleee si durere la nivelul fetei. Multi copii mai mari de 2 ani, cu sinuzita cronica, pot sa prezinte alergii si otite (inflamatii ale urechilor) frecvente. Anumite vaccinuri, in mod particular vaccinul conjugat antipneumococcic (V) si vaccinul pentru Haemophilus influnzae tip b (Hib), pot ajuta in profilaxia otitelor si a sinuzitelor. Alte afectiuni care au simptome similare cu sinuzitele cuprind alergiile, durerile dentare, racelile si alte infectii ale cailor aeriene superioare. Totusi, daca raceala recidiveaza sau se agraveaza dupa 7 zile, este mai probabila sinuzita decat raceala sau alte infectii de cai aeriene superioare. Factori de risc Riscul dezvoltarii sinuzitelor creste daca a fost prezenta recent o raceala, alta infectie virala sau bacteriana, sau o infectie de cai aeriene superioare. De asemenea, rinitele alergice cronice pot duce la aparitia sinuzitelor. Uneori un sept deviat, nasul rupt, tumori ca si polipii nazali favorizeaza sinuzitele. Afectiuni ale structurii nasului pot impiedica un drenaj corespunzator al mucusului din sinusuri in nas. Alti factori care cresc riscul aparitiei sinuzitelor cuprind fumatul, poluarea, utilizarea in exces a spray-urilor decongestionante, apa rece, schimbarile bruste de presiune (ca de exemplu in timpul zborului sau scufundarilor), inotul in apa contaminata. Suplimentar, folosirea presiunii pozitive continue a aerului (PPCA) pentru a trata apneea de somn, poate mari riscul sinuzitelor.

Consultul de specialitate Sus Se apeleaza la consultul medical de specialitate daca simptomele sinuzitei nu se imbunatatesc dupa doua zile de tratament ambulator si daca sunt prezente simptome ca: - durere la nivelul fetei sau incisivilor - durere ce se extinde de la piramida nazala la pleoapele inferioare - cefalee care nu se amelioreaza dupa istrarea de acetaminophen (paracetamol) sau aspirina. Se adreseaza medicului de familie daca dupa 3 sau 4 zile de tratament ambulator mai sunt persista simptome ca si: - febra peste 101 F (38,3C) sau mai mare - secretii nazale care incep sa se reduca cantitativ si mai tarziu devin dense si decolorate (galbui sau verzui) - epistaxisuri repetate (sangerari nazale). Este, de asemenea, necesar consultul medical daca: - simptomele racelii persista mai mult de 10 zile sau se agraveaza dupa primele 7 zile - daca este prezenta o durere cronica usoara la nivelul fetei, care dureaza mai mult de o luna, care si-a modificat caracterul sau nu a fost evaluata de catre un medic. Investigatii Diagnosticul sinuzitei este de obicei bazat pe anamneza si pe examenul obiectiv. O anamneza amanuntita a bolii, deseori poate fi mai folositoare pentru diagnostic decat examenul obiectiv al pacientului. Daca simptomele si semnele gasite sunt tipice pentru sinuzita, alte teste nu sunt necesare in mod obisnuit. Teste suplimentare pot fi efectuate daca: - diagnosticul nu este elucidat - tratamentul antibiotic a esuat in tratarea afectiunii - complicatiile (ca de exemplu osteomielita) sunt suspectate - tratamentul chirurgical este luat in considerare. Testele imagistice pot fi folosite cand simptomele sinuzitei persista sau sunt recurente in ciuda tratamentului sau cand se suspecteaza tumori sau alte leziuni proliferative ca si cauza a epistaxisurilor frecvente: - computer tomografia (CT) capului si gatului: furnizeaza imagini detaliate ale structurii sinusurilor; scanarea CT poate ajuta in evaluarea sinuzitei cronice si la identificarea complicatiilor susceptibile ale sinuzitei sau la excluderea altor boli; aceasta investigatie nu este folosita pentru diagnosticarea sinuzitei acute

- radiografia de sinus: poate fi efectuata pentru a confirma cazurile suspecte de sinuzita; o examinare Rx realizeaza o imagine a tesuturilor dense din interiorul corpului; totusi, o scanare CT furnizeaza informatii mai exacte. Uneori, alte investigatii pot fi efectuate de catre un medic specialist O.R.L. sau de catre un alergolog. Aceste investigatii cuprind: - examinarea endoscopica a sinusului (endoscopia nazala): endoscopia nazala utilizeaza un instrument cu sursa de lumina, numit endoscop, pentru a vizualiza structurile interioare ale nasului si cavitatile sinusurilor; endoscopia nazala este folosita pentru evaluarea sinuzitei cronice - o punctie aspirativa cu ac fin a continutului sinusurilor: care va fi urmata de o cultura obtinuta din secretiile nazale pentru a depista bacteria sau fungii care cauzeaza afectiunea - scanarea prin rezonanta magnetica (RMN): o examinare RMN trebuie efectuata daca exista motive sa se suspecteze ca infectia s-a raspandit la distanta de sinusuri; poate fi utila pentru decelarea formatiunilor sau tumorilor din interiorul foselor nazale sau a sinusurilor. Tratament - Generalitati Sus Sinuzita este tratata medicamentos si prin masuri de ingrijire la domiciliu, ca de exemplu aerosolii (inhalatiile). Obiectivele tratamentului sinuzitei sunt: - imbunatatirea drenajului mucusului, care reduce tumefierea de la nivelul sinusurilor - combaterea durerii si presiunii - eradicarea oricarei infectii - prevenirea formarii cicatricilor, evitarea lezarii permanente a tesutului ce captuseste nasul si sinusurile. Medicamentele trebuie utilizate pentru a trata sinuzitele, in special cand cauza este infectia bacteriana. Tratamentul medicamentos se instituie pe perioade diferite: poate fi mai scurt, de 3 zile sau mai lung, pentru cateva saptamani sau mai mult. Medicamentele folosite cel mai des pentru a trata sinuzita cuprind o combinatie de: - antibiotice – ca de exemplu amoxicilina, va distruge bacteria - decongestionante – ca si pseudoefedrina hidroclorida, diminueaza inflamatia membranei mucoase nazale - analgetice – ca si aspirina, acetaminophen sau ibuprofen, pentru a combate durerea - corticosteroizii – ca si dipropionatul de beclometazona sau prednisonul, care reduc inflamatia la nivelul foselor nazale; aceste medicamente pot fi folosite si sub forma de spray nazal inhalant - mucoliticele, ca de exemplu guaifenesinul, care dilueaza mucusul. Antibioticele istrate pe cale inhalatorie reprezinta o alternativa noua de tratament pentru sinuzita cronica. Studiile initiale au evidentiat ca, deoarece antibioticele inhalate vin in direct cu membrana mucoasa, acestea pot fi mai eficiente in cazul esuarii altor forme de tratament.

Este posibila dezvoltarea "dublei imbolnaviri" in timpul tratamentului formei acute sau cronice a sinuzitei. La inceput simptomele se amelioreaza dupa tratamentul antibiotic si cel din ambulator, dar mai tarziu simptomele se agraveaza si poate fi necesar un tratament suplimentar. Tratamentul sinuzitei acute Sinuzita acuta (pe termen scurt) de obicei persista mai putin de 3 saptamani. Pana la 2/3 dintre persoanele cu sinuzita acuta, afectiunea se amelioreaza fara tratament antibiotic. Sinuzita acuta este cel mai frecvent determinata de infectii virale care nu raspund la antibiotice. Antibioticele pot cauza efecte adverse suparatoare (ca si diaree sau dureri epigastrice) si uneori contribuie la dezvoltarea rezistentei bacteriilor fata de antibiotice. Consultarea medicului specialist va ajuta in hotararea de a lua sau nu antibiotice in cazul sinuzitei acute. Dupa un episod sau doua de sinuzita, pacientul va fi capabil sa recunoasca simptomele incipiente ale sinuzitei. Folosirea aerosolilor (inhalatiilor) pentru a combate congestia nazala la primele semne de sinuzita, va ameliora simptomele si va preveni nevoia utilizarii antibioticelor. Majoritatea persoanelor se recupereaza complet, cand trateaza cu antibiotice sinuzita acuta care este cauzata de infectia bacteriana. Tratamentul antibiotic se istreaza in mod normal timp de 5-10 zile. Cand este prescris un tratament antibiotic, trebuie sa se istreze in intregime, chiar daca pacientul se simte mai bine. Este importanta intotdeauna istrarea antibioticului conform indicatiilor medicului, altfel infectia poate sa nu dispara complet. Daca simptomele se agraveaza in timpul tratamentului antibiotic, se apeleaza la medicul de familie. Tratamentul antibiotic nu vindeca sinuzita in 5-10% din cazuri. Daca sinuzita a persistat pentru o mai lunga perioada de timp, pot trece saptamani sau luni pana ce membrana mucoasa ce captuseste fosele nazale si sinusurile, se reface complet, anumite simptome persistand dupa ce bacteria a fost eliminata. In acest timp, exista un risc crescut ca infectia sa recidiveze si tratamentul antibiotic este necesar pentru mai mult timp. Decongestionantele si mucoliticele (medicamente care dilueaza mucusul) pot fi folosite de asemenea. Tratamentul sinuzitei cronice Sinuzitele care dureaza mai mult de 3-8 saptamani se numesc sinuzite cronice. Acestea sunt mai dificil de tratat si raspund mai incet la tratamentul antibiotic decat sinuzitele acute. Terapia cu antibiotice este in mod obisnuit recomandata sinuzitelor cronice si necesita o durata de 3-4 saptamani de tratament. Poate fi necesara incercarea mai multor antibiotice. Spray nazal pe baza de corticosteroizi poate fi folosit in timpul tratamentului, pentru a diminua inflamatia si tumefactia membranei mucoase. La anumite persoane, sinuzitele pot fi cauzate de catre fungi sau alte bacterii care nu sunt in mod obisnuit asociate sinuzitelor. Persoanele cu sistem imun deficitar (de exemplu persoanele cu cancer sau diabet) prezinta risc pentru aceste infectii neobisnuite, in acest grup fiind incluse si persoanele care folosesc corticosteroizi pe cale orala sau inhalatorie (ca de exemplu prednison). Sinuzitele fungice care sunt incriminate in numeroase cazuri de sinuzite cronice, nu raspund la tratamentul antibiotic fiind necesar un tratament antifungic, cu corticosteroizi sau tratament chirurgical. Tratamentul chirurgical poate fi necesar daca s-au istrat antibiotice pentru o lunga

perioada de timp si simptomele inca persista, sau cand complicatiile (ca si infectia oaselor fetei) sunt iminente. De retinut! Sinuzitele pot fi dificil de tratat, deoarece frecvent dau simptome asemanatoare racelii sau altor afectiuni virale, mai ales in perioada de debut. Poate fi destul de dificil de diagnosticat sinuzita la copii. Daca un copil sau adult prezinta sinuzite frecvente, este recomandat sa se invete recunoasterea precoce a simptomelor si sa se inceapa tratamentul imediat. Simptomele sinuzitelor cronice sunt deseori vagi si pot sa nu raspunda bine la tratament. Este nevoie de timp si rabdare pentru gasirea unui tratament de succes. Tratament ambulatoriu Sus Tratamentul ambulatoriu combate simptomele durerii si presiunii asociate sinuzitei acute (pe termen scurt). Tratamentul ambulator poate imbunatatii drenajul mucusului prin sinusuri si previne necesitatea antibioticelor. Nu exista nici o dovada stiintifica pentru a sprijini tratamentele ambulatorii ale sinuzitelor, dar unele dintre ele pot fi chiar folositoare: - consumul unor cantitati mari de fluide ajuta la pastrarea mucusului diluat - aplicarea de caldura umeda (utilizand un prosop fierbinte sau o punga cu gel) pe fata timp de 5-10 minute, de cateva ori pe zi - respirarea de aer cald, umed de la un dus cu aburi, baie fierbinte sau dintr-o chiuveta umpluta cu apa; se evita aerul foarte rece si uscat; se ia in considerare folosirea unui umidificator pentru a creste umezeala aerului din interiorul casei - folosirea de spalaturi nazale cu apa sarata (lavaj salin sau irigatii) pentru a pastra pasajul nazal deschis si a elimina mucusul si bacteriile; se pot procura dropsuri saline de la farmacie sau se poate prepara solutia salina la domiciliu; poate fi folositor sa se realizeze gargara cu apa sarata calda, utilizand o lingurita de sare la 0,5 l de apa - folosirea de medicamente neprescrise ca si antialgice si decongestionante (ca de exemplu spray-ul nazal) pentru a combate simptomele - daca este necesara suflarea nasului, aceasta se face bland; suflatul puternic poate forta impingerea mucusului inapoi in sinusuri si le poate bloca; se mentin ambele narine deschise in timpul suflatului nasului. In cazul sinuzitei cronice este necesara continuarea masurilor de tratament ambulatoriu prezentate mai sus, pentru o lunga perioada de timp, pentru a pastra sinusurile libere (curate). Tratament medicamentos Sus Tratamentul medicamentos poate fi necesar cand simptomele sinuzitelor sunt severe sau nu se amelioreaza. Obiectivele tratamentului medicamentos sunt: - tratarea infectiei, care de obicei este cauzata de bacterii daca simptomele au durat mai mult de 710 zile - combaterea presiunii si durerii cauzate de un drenaj necorespunzator al sinusului

- diminuarea inflamatiilor nasului si sinusurilor cauzate de alergii. Tratamentul antibiotic este eficient in 90% din cazurile de sinuzita acuta, cand acestea sunt determinate de bacterii. Ar trebui observate imbunatatiri ale simptomatologiei in 3-4 zile dupa inceperea tratamentului antibiotic. istrarea de antibiotice timp de 7-10 zile este suficienta; doar daca simptomele nu se amelioreaza este nevoie de prelungirea tratamentului antibiotic pentru o perioada mai lunga de timp. Poate dura saptamani sau cateodata luni, pana ce membrana mucoasa se vindeca complet dupa o infectie, astfel simptome minore pot persista in aceasta perioada. Aceste persoane sunt mai susceptibile sa dezvolte alte sinuzite in timp ce membrana ce captuseste sinusurile inca se vindeca. Sinuzita cronica poate persista 3-8 saptamani sau mai mult si in mod obisnuit necesita 3-4 saptamani de tratament antibiotic. Simptomele pot persista sau pot reveni in ciuda unui tratament antibiotic adecvat. Un alt antibiotic poate fi necesar pentru a trata infectia. Consultul unui medic specialist O.R.L. poate fi necesar daca simptomele sinuzitei nu dispar in ciuda unui tratament antibiotic de lunga durata. Optiuni de medicamente Antibioticele – sunt istrate pentru a distruge bacteria; cateva exemple de antibiotice folosite sunt: amoxicilina (Amoxil, Larotid, Trimox), cefaclor (Ceclor) si telitromicina (Ketek). Decongestionantele – diminueaza tumefactia membranei mucoase nazale. Cateva exemple pot cuprinde oximetazolin hidroclorid (Afrin) si fenilefrin hidroclorid (Neo-Synephrine, Sinex Decongestant Nasal Spray). Analgetice – ca de exemplu aspirina, acetaminophen sau ibuprofen, sunt folosite pentru a combate durerea. Corticosteroizii – ca de exemplu beclometazona dipropionate (Beconase, Vancenase) sau prednison (Deltasone, Prednicen-M), diminueaza inflamatia pasajului nazal si pot fi istrati pe cale inhalatorie sub forma de spray nazal. Mucoliticele – ca si guaifenesin (Robitussin), sunt folosite pentru a dilua mucusul. Antibioticele istrate pe cale inhalatorie reprezinta o optiune noua de tratament pentru sinuzita cronica. Studiile initiale au aratat ca folosirea antibioticelor pe cale inhalatorie datorita ului direct al acestora cu membrana mucoasei, poate fi mai eficienta cand alte forme de medicamente au esuat. De retinut! Daca se istreaza antibiotice pentru sinizita, se recomanda sa nu se opreasca tratamentul antibiotic mai devreme doar pentru ca simptomele cedeaza la tratament. Trebuie sa se ia intregime regimul antibiotic recomandat. Infectia poate sa nu dispara daca nu sunt luate toate antibioticele prescrise de medic. Antibiotice mai puternice pot fi necesare pentru a distruge bacteria, care persista in cazul neameliorarii simptomelor dupa incercarea antibioticului de prima intentie. Antibioticele tari pot fi foarte costisitoare si pot avea mai multe efecte adverse.

Sinuzitele fungice, care sunt relatate pentru numeroase cazuri de sinuzite cronice, nu raspund la tratamentul antibiotic. Poate fi necesar tratament antifungic, cu corticosteroizi si tratament chirurgical. Tratament chirurgical Sus Tratamentul chirurgical este folosit numai cand tratamentul medicamentos a esuat in controlul sinuzitei. Cand diferite complicatii neobisnuite se dezvolta, ca de exemplu cand infectia se raspandeste la os sau spre interior la creier, interventia chirurgicala este necesara aditional tratamentului cu antibiotice. Scopul tratamentului chirurgical este de a imbunatatii drenajul sinusurilor, de obicei prin indepartarea obstructiei si drenarea mucusului. Se indeparteaza: - tesutul infectat, tumefiat sau lezat - osul, pentru a crea o deschidere mai larga pentru drenajul mucusului din sinusuri - tumorile (polipii) din interiorul nasului sau sinusurilor - corpul strain care blocheaza pasajul nazal sau sinusal; aceasta situatie este mai frecventa la copii. Tratamentul chirurgical ar trebui sa ajute la drenarea corespunzatoare a sinusurilor blocate si infectate. Totusi, tratamentul chirurgical nu elimina intotdeauna complet sinuzita. Pana la 20% din pacienti necesita o a doua interventie. Interventia chirurgicala este mult mai eficienta cand este folosita impreuna cu tratamentul medicamentos si cel din ambulatoriu, pentru a preveni alte episoade de sinuzita pe viitor. O a doua interventie chirurgicala si alte viitoare sinuzite pot fi evitate daca antibioticele sunt istrate pentru a preveni infectia. Optiuni de procedee chirurgicale Interventia chirurgicala endoscopica – este preferata procedeelor chirurgicale clasice, pentru majoritatea cazurilor care au nevoie de tratament chirurgical. Este mai putin invaziva, mai ieftina si prezinta o rata mai redusa de complicatii. Procedura endoscopica poate fi realizata pentru a indeparta mici bucati de os sau alte produse patologice care obstrueaza deschiderea sinusurilor sau pentru extirparea tumorilor (polipilor) membranei mucoase. In mod normal, un tub mic numit endoscop, este inserat prin fosele nazale pentru ca medicul sa vizualizeze si sa indeparteze produsele care blocheaza sinusurile. In anumite cazuri, laser-ul poate fi folosit pentru a cauteriza tesuturile care obstrueaza deschiderea sinusurilor. Procedeele chirurgicale clasice – pot fi efectuate in cazul complicatiilor sinuzitelor, ca de exemplu cand se formeaza puroi in cavitatea sinusala sau se dezvolta osteomielita. In cazul procedeelor chirurgicale clasice, o fereastra (deschidere) este realizata direct in cavitatea sinusala, prin intermediul cavitatii bucale sau prin piele dinspre exterior. De retinut!

Exista cateva indicatii clare de tratament chirurgical si foarte putine persoane il solicita. Decizia de a recurge la tratamentul chirurgical depinde de succesul tratamentului anterior. Situatii care pot necesita tratament chirurgical includ: - esecul tratamentului de a imbunatatii simptomele, dupa ce au fost incercate mai mult de doua antibiotice timp de 4-6 saptamani (sau 2-3 luni in cazul copiilor) - persistenta simptomelor datorate membranei mucoase dense, tumorilor (polipilor nazali) care se dezvolta in interiorul nasului sau a altor afectiuni care cauzeaza obstructia - o scanare CT care evidentiaza sinuzita cronica sau blocarea deschiderii caii de drenaj a sinusurilor - o sinuzita cauzata de fungi - dezvoltarea unei complicatii grave a sinuzitei. Aceste complicatii sunt neobisnuite, dar de obicei implicate in raspandirea infectiei dincolo de sinusuri. Oasele faciale se pot infecta (osteomielita), sau membrana ce captuseste creierul poate dezvolta infectia (meningita). De asemenea, infectia se poate raspandi in afara sinusurilor si determina aparitia de colectii purulente (abcese) la nivelul orbitei, creierului, oaselor fetei sau tesuturilor moi ale fetei. Extinderea obstructiei si alte afectiuni prezente, determina cat de extensiva sa fie interventia chirurgicala. Procedeele chirurgicale pot fi limitate la indepartarea tesutului infectat sau a tumoretelor (polipi) din interiorul cavitatii nazale. Chirurgia extensiva consta in indepartarea unei bucati mici de os, pentru a crea o deschidere larga care ajuta la drenarea sinusului. Interventiile chirurgicale la nivelul sinusurilor sunt intotdeauna realizate de catre un medic specialist O.R.L.

Otita Otitele apar, de regulă, după o infecţie virală, cum ar fi o răceală. Membrana urechii medii se inflamează de la infecţia virală cand se acumulează lichid în spatele timpanului; aceasta in timp variabil poate infecta si perfora timpanul. Otitele pot fi asociate si cu blocajul sau inflamarea canalelor înguste care leagă urechea medie de nas (trompele Eustachio), ceea ce duce la acumularea lichidului în acea zonă, generand infundare, durere si infectie. Un alt factor care favorizează infecţiile urechii este inflamarea lantului limfatic din sfera ORL (lantului limfatic Waldayer) , amigdalele palatine la adult si amigdalele din spatele nasului la copil (amigdalele Tuska, asa zisii "poplipi" ai copilului) fiind cei mai frecvent incriminati. Pozitionarea acestor formatiuni, structura lor limfatica si functia lor imunologica asigura localizeazarea, limitarea si reducerea infectiilor tractului respirator, luptand ca aceasta sa nu se complice, de exemplu prin otita. Copii insa sunt mai vulnerabili de a "atrage" otita prin inflamatia acestor formatiuni limfatice datorita dimensiunilor mai reduse, mai inguste ale structurilor anatomice respective -corespunzatoare varstei si statusului alergic cu care se nasc. Pe lângă inflamaţii şi infecţii, diferenţele de presiune între diversele compartimente auriculare pot atrage o suferinţă importantă a urechii. Trompele Eustachio, care fac legătura nasului cu urechea, egalizează in mod normal presiunea dintre cavitatea medie a urechii şi atmosfera externă permitand lichidelor şi mucusului să se dreneze din urechea medie. Inflamaţia urechii medii face ca trompele să se închidă, iar lichidul rămâne blocat înăuntru; bacteriile din profunzimea canalelor nazale trec prin trompele lui Eustachio direct în urechea medie şi se multiplică în lichidul „prins” acolo. Este important ca aceste canale să fie permeabile în permanenţă, altfel apare aceea senzaţie pe care o simţim în timpul zborului cu avionul, la schimbarea de altitudine sau la scufundarea în apă. Dacă o persoană se urcă în avion, când, de pildă, este răcită şi are nasul înfundat (cu dificultate în respiraţie sau cu exces de secreţii), ori dacă face scufundări în ape adânci şi nu respectă cu rigurozitate fazele de decompresie, suferă o deteriorare a presiunii dinăuntrul şi din afara urechii. Când trompele lui Eustachio sunt obturate de mucoasa nazală inflamată (care nu se opreşte la graniţa foselor nazale, ci se prelungeşte catre ureche si către sinusuri), bolnavul semnalează senzaţia de ureche înfundată ; dacă nu este luată în serios şi tratată în timp util, atrage ca şi complicaţie o otită. Studiile medicale au demonstrat că anumiţi alergeni pot cauza otită. Alimentele care pot fi incriminate sunt: produsele lactate (de origine bovină), ouăle (în special albuşul), alunele, soia, porumbul, portocalele, roşiile şi carnea de pui. Alergenii din aer cei mai frecvenţi sunt: fumul de ţigară, polenul, praful din casă, bacteriile şi compuşii organici volatili precum formaldehida, pesticidele şi ierbicidele. * Otita medie poate să apară si ca urmare a unei infecţii cu viruşi sau bacterii care atacă celulele membranelor trompelor Eustachio, ale gâtului şi ale urechii mijlocii. Odată infectate, aceste celule se inflamează şi secretă un mucus gros care poate bloca trompele Eustachio, făcând ca lichidul să se acumuleze în spatele membranei timpanale. * Deficienţele nutriţionale - cercetătorii au observat că persoanele (în special copiii) cu deficienţe de vitamina A, zinc sau fier sunt mai susceptibile la infecţii respiratorii şi la otite. Sugarii care nu sunt hraniti natural, sunt mai susceptibili la a raci mai frecvent; odata raceala instalandu-se complicatiile otice apar mai frecvent, se manifesta mai sever si treneaza mai multa vreme.

- Care sunt factorii de risc ce conduc la apariţia otitei? - Vârsta - copiii cu vârste de la 0 luni până la un an şi jumătate sunt cei mai susceptibili la infecţii ale urechii; aceste infecţii sunt frecvente la copii până la vârsta de 4 ani. - Comunitatea - copiii care merg la creşă sau la grădiniţă sunt mai predispuşi la infecţii decât cei ce stau acasă, prin expunere la mai mulţi viruşi; apare răceala, ce se poate intide spre ureche. - Poziţia de hrănire - bebeluşii care folosesc biberonul în poziţia culcat, tind să facă mai des infecţii decât cei susţinuţi în poziţie semisezand. Alăptarea oferă două mecanisme de protecţie. În primul rând, presiunea exercitată prin sucţiune ajută la închiderea canalului urechii şi previne refluxul particulelor şi bacteriilor în urechea medie. În al doilea rând, oferă protecţie generală prin trecerea anticorpilor de la mamă la copil. Otita apare mai frecvent la copii, pentru că lumenul şi dimensiunile compartimentelor urechii sunt mai mici, iar formaţiunile limfatice cu care este dotat copilul mic sunt mai bogate. Aceşti factori fac ca otita să apară mai curând şi să îmbrace forme mai severe si mai persistente la copil. De aceea, este recomandată extirparea polipilor la copiii in general de peste 3 ani, daca se dovedeste incriminarea lor in geneza otitelor. De asemenea, există şi alţi factori de risc - atât pentru copii, cât şi pentru adulţi: - Anotimpul rece - infecţiile urechii sunt mai frecvente toamna şi iarna. Uneori, alergiile sezoniere pot să congestioneze sinusurile, favorizand predispozitia la otită. - Calitatea aerului - copiii expuşi la fum de ţigară; în zone foarte poluate, aer conditionat prezintă risc mai mare de otite. - Istoricul familial - riscul ca un copil să facă otită creşte si dacă un alt membru al familiei prezintă simptome din grupa patologiei respiratorii . - Otita poate apărea şi ca urmare a unei răceli puternice? Curenţii de aer rece pot determina inflamarea unui canal al urechii? - Sigur că da .Expunerea prelungită la un curent de aer rece poate atrage o suferinţă a urechii, de la inceput sau ca urmare a obstructiei si inflmatiei mucoasei nazale. Totuşi, nu toate persoanele care au stat la un moment dat în curent fac otită. Un terent predispozant individual şi alţi factori favorizanţi sunt de obicei prezenti. În pericol se afla si indivizii cu o imunitate precară, in convalescenta, cu o reactivitate mai mare, cei care au în antecedente măcar un episod de otită, copiii de vârste mici cărora li se dezvoltă vegetaţii adenoide care obstrucţionează fosele nazale posterioare. Obstrucţia cvasipermanentă împiedică aerisirea urechii şi astfel se creează condiţii optime pentru apariţia unei infecţii. Cei care pot face otite sunt aşadar sensibili în general ca imunitate, ca rezistenţă. În aceasta categorie sunt incluşi si cei care sunt obligaţi, datorită profesiei, să stea zilnic câteva ore în curent sau în frig. La un moment dat, aceste persoane vor face otită prin expunere la frig, pentru că mucoasa nazală se poate inflama, pot face o faringită ori pur şi simplu fac otită din cauza expunerea urechii la curent de aer rece. O altă categorie este a persoanelor care, la un moment dat apare otită ca o complicaţie a organelor bolnave din jurul urechii: pacienţi cu obstrucţii nazale din diverse cauze: deviaţie de sept, creste osoase, vegetaţii adenoide (polipi), amigdalite cronice cu frecvente pusee amigdaliene, faringite, laringite. Orice afecţiune din jurul urechii la o persoană bolnavă cronic sau sensibilă la un moment dat, poate da o complicaţie otica. Otita apare şi la sportivii care fac înot sau alte sporturi nautice ori la persoanele care merg frecvent la piscină. Aici exista mai multe situaţii. În primul rând, apa trasă accidental în fosele nazale trebuie eliminată când se termină o şedinţă de înot. Altfel, ea rămâne într-o conglomeraţie pe care o realizează de pildă vegetaţiile adenoide şi, din fosa nazală, lichidul de piscină poate lua calea urechii prin trompele Eustachio. De aceea trebuie să învăţăm copiii ca, după înot, să sufle pe rând câte o nară, pentru eliminarea ultimei picături de apă din fosa nazală. De asemenea, ei trebuie să-şi şteargă, cu degetul mic

înfăşurat într-o batistă, excesul de apă din urechi. Pătrunderea apei de piscină şi, mai ales, persistenţa ei în pavilionul auricular poate declanşa un alt tip de otită, respectiv otita externă. Aceasta, de cele mai multe ori, are ca origine dezvoltarea şi persistenţa unei micoze, a unei ciuperci (asemănătoare cu mătreaţa de pe pielea capului) pe tegumentul care acoperă pavilionul auricular. Firele de păr din ureche au un rol important în direcţionarea sunetului către membrana timpanica, dar şi în oprirea particulelor mari din aerul exterior. De aceea, se recomandă (şi este bine să se respecte cu stricteţe acest sfat) să nu se smulgă firele de păr din ureche. Dacă sunt inestetice, se va tăia numai excesul de păr, cu un aparat special, individual, iar înainte şi după această operaţiune trebuie făcută o igienizare riguroasă a zonei. - Cum se manifestă o otită? Este durerea un prim semn al bolii? - Otitele pot crea un disconfort notabil. De cele mai multe ori, otita se traduce prin dureri care îl deranjează pe bolnav şi îl obligă să se prezinte la medicul specialist ORL. Anamneza (dialogul purtat cu pacientul) este foarte importantă; medicul prelucrează datele expuse şi poate pune un diagnostic precis. Urechea are mai multe compartimente; conductul auditiv extern are o formă asemănătoare literei S, deci prezintă două curburi. Nici membrana timpanală, situată în profunzimea conductului auditiv extern, nu poate fi vizualizată direct. Atunci, nu se poate printr-o simplă privire să se constate modificările patologice. Examenul clinic ORL presupune consultul cu un aparat special, numit otoscop, care are o sursă de lumină si un sistem maritor de vizualizarea a conductului auditiv. Pe lângă această examinare, medicul poate face o audiogramă, pentru a vedea dacă a fost afectat auzul, o timpanogramă sau o masurare a presiunii aerului din urechea medie. Numai medicul specialist ORL poate distinge durerea proprie urechii de o durere reflexă la acest nivel. Există situaţii când pacientul reclamă o durere violentă la nivelul urechii, dar medicul îi găseşte corespondenţă la un molar inclavat, de exemplu. La extragerea măselei de minte, durerea postextracţie capătă uneori caracterul unei otalgii reflexe; numai radiografia panoramică poate pune în evidenţă o rădăcină a molarului de minte orizontalizată către ureche, care generează otalgia reflexă. Şi problemele coloanei - cauzate de scolioză sau de spondiloza cervicală, prin rectitudine, prin încovoiere anormală într-o parte sau alta, prin tasare etc., pot da dureri reflexe ale urechii. Trebuie distinsă otalgia auriculară de alte dureri, chiar şi cele cauzate de o nevralgie dentară, pentru că durerea se transmite pe filiera unui nerv, nu este punctiformă; nervul se numeşte chiar coarda timpanului şi trece prin maxilar. Durerea este uneori asociată cu secreţie auriculară, care şi ea poate fi de mai multe feluri: seroasă, curată, dar şi mucopurulentă, în culori de la galben până la verde. Uneori este urât mirositoare sau chiar sanguinolentă. Secreţia poate fi clară precum apa de stâncă, ceea ce indică interesarea craniului printr-o comunicare cu urechea. Otita acută poate provoca dureri bruşte şi severe în ureche, senzaţia de ureche plină, iritabilitate, prurit exacerbat (mâncărimi la ureche), febră, dureri de cap, inapetenţă şi insomnie, scurgere de lichid din ureche, dificultăţi în vorbire şi auz. Uneori, timpanul poate să se rupă spontan, ceea ce duce la scurgerea puroiului şi la senzaţia de uşurare. De asemenea, pacientul poate să reclame diferite zgomote care îl deranjează. De la bun început, medicul trebuie să distingă tonalitatea zgomotelor, care îl orientează spre diagnostic. Zgomotele grave, joase, numite acufene, de cele mai multe ori sunt determinate de modificări morfologice la nivelul urechii externe sau medii. Mai sunt şi zgomote de tonalitate înaltă, subţire, cunoscute sub denumirea de tinitus. In această situaţie problemele sunt de natură circulatorie, la nivelul urechii inerne- insuficienţa circulatorie vertebrobazilara, având drept cauză hipertensiunea arterială, ateroscleroza sau spondiloza cervicală avansată. Alte acuze pot fi legate de nervul vestibular, adăpostit - alături de nervul auditiv - tot în urechea internă. O serie de simptome, alte decat cele localizate la ureche, se pot manifesta prin tulburări de echilibru- numite vertij. Tulburările vestibulare se datorează în special modificărilor din urechea

internă, dar aceleaşi simptome (de ameţeală, de dezechilibru) pot fi cauzate şi de o diskinezie biliară, de un puseu de hipertensiune arterială sau de o criză circulatorie cervicală; si atunci, trebuie făcută foarte clar diferenţierea prin dialog minutios cu pacientul si prin coroborare cu alte investigatii (ecografie Doppler, radiografie abdominala, consult oftalmologic, control neurologic, RMN cranian s.a). La copii, otitele pot fi mai greu de depistat, în special în cazul unui copil mic care nu poate colabora. De aceea, este important ca părinţii să poată recunoaşte simptomele şi să suspecteze probleme ale urechii atunci când copilul, se trage de ureche, plânge mai mult ca de obicei, nu poate dormi, nu reacţionează la zgomote, este neobişnuit de agitat, are febră peste 38°C, are o scurgere de lichid din ureche, are dureri de cap. - În ce constă tratamentul otitei? - Tratamentul se aplică întotdeauna în funcţie de tipul otitei. La otita externă, primul scop este să reducem durerea, prin antialgice istrate atât pe cale locală, cât şi pe cale generală. Local, se istrează substanţe cu efect antiinflamator - de exemplu, solutia de rivanol,alcool boricat 4%, care se găseşte în farmacie şi poate fi picurată în ureche sau aplicată prin intermediul unui vârf de compresă îmbibată în soluţie. Otita externă bacteriana, de cele mai multe ori, apare prin suprainfectarea unei otomicoze persistente. Atunci, în paralel cu antialgicul istrat general şi local, se recomandă şi un antibiotic din sfera celor la care au afinitate pentru ureche. Experienţa ne face să anticipăm germenul incriminat în această infecţie - de cele mai multe ori, stafilococul este responsabil de apariţia otitei şi putem indica antibiotice uzuale sau - după gradul suferinţei- chiar cefalosporine din categoria celor la care acesta este sensibil. Dacă otita externă a apărut după ul cu apa de piscină, putem bănui germenele piocianic - întâlnit frecvent în apa de bazin şi care are o afinitate deosebită pentru cartilajul auricular. Catre aceasta ne ghidează atât culoarea secreţiei, cât şi mirosul (un anumit iz fetid); se recolteaza secretie otica dar până soseste antibiograma de la laborator, putem începe tratamentul; eventual, când este gata antibiograma, putem să mai asociem un antibiotic, sau sa continuam tratamentul initial in functie de sensibilitatea identificata de laborator. Ştiindu-se faptul că otita externă este cauzată de otomicoze, la sfârşitul tratamentului (deşi pe pacient nu îl mai doare urechea, iar conductul auditiv pare curat şi sănătos) trebuie să-i recomandăm un tratament antimicotic de durată, capabil să eradicheze otomicoza. Întotdeauna, aşadar, ne adresăm cauzei deci recomandam si evitarea patrunderii apei in ureche. Otita medie se caracterizează prin inflamaţia membranei timpanale şi a diverselor componente din urechea medie. Otita medie acută poate îmbrăca o fază preperforativă şi una perfo¬ativă. Dacă surprindem otita acută în faza preperforativă, când timpanul este roşu, inflamat, putem retracta modificările cu un tratament riguros, salvând astfel timpanul înainte de a ajunge la perforaţie. Dacă puroiul din profunzime împinge, bombează timpanul şi acesta nu poate perfora, trebuie să-l perforăm noi, medicii, pentru drenarea infecţiei (sub anestezie). În cazul otitelor interne, numite labirintite, şi ele de diverse categorii, pacientul trebuie izolat de cele mai multe ori în spital, într-o cameră semiobscură, foarte liniştită, fiindu-i indicat un regim dietetic, bogat in lichide. Functie de cauza care a generat această criză vertiginoasă:se scade tensiunea dacă se constată că a avut loc un puseu hipertensiv; se pot istra medicamente care scad presiunea intracrania¬ă, se sedează pacientul, se prescriu medicamente antivertiginoase, antiemetice( vertijul putand fi însoţit şi de simptome vegetative: greaţă, stare de leşin, anxietate, transpiraţii, vomă). În cazul otitei supurate, cu timpan deschis, dacă pacientul nu se spitalizează, el trebuie să se prezinte în cabinetul ORL zilnic, pentru aspiratia secretiilor, toaletizare şi aplicarea de pansamente sterile. În paralel se istreaza antibiotic oral, injectabil i.m sau in perfuzie- functie de gravitatea bolii si de particularitatea pacientului. Tratamentul cu antibiotic opreşte supuraţia, dar pacientul poate reclama în continuare senzaţia de ureche înfundată, iar probele acumetrice şi audiograma realizate în cabinet pot confirma

un anumit grad de hipoacuzie. Aceasta pentru că timpanul, la un moment dat, deşi se usucă, poate rămâne inflamat pentru o vreme. În cazuri recurente, medicul specialist ORL va recolta o probă de cultură din ureche. Dacă infecţia nu răspunde la antibiotice, medicul poate interveni chirurgical. Operaţia constă în introducerea în ureche a unui tub subţire prin membrana timpanală, care ajută la drenarea lichidului şi la egalizarea presiunii dintre urechea medie şi urechea externă. - Odată timpanul spart, nu ne afectează ireversibil auzul? - Nu. Timpanul are proprietatea de a se reface, în timp. Cu toate că ar putea să pară o mare problemă la prima vedere, ruperea timpanului în cazul otitei ajută la drenarea infecţiei şi opreşte durerea. Dacă perforaţia spontană nu este suficient de mare, ea trebuie mărită de medic (cunoscând, desigur, nişte reguli), pentru a face o breşă suficient de mare încât puroiul să se scurgă in totaliatate din urechea medie. În caz contrar, se elimină o cantitate insuficientă de puroi, se închide timpanul spontan sub tratament cu antibiotice, dar rămân în urechea medie sechele postotitice care se acutizează cu orice ocazie: când pacientului îi curge nasul, când intră în piscină sau zboară cu avionul. De câte ori întâlnim o suferinţă otică, sfătuim pacientul să-şi pună si picături în nas, pentru o mai mai bună aerisire a nasului şi - implicit a componentelor auriculare. - Pot fi întâlnite şi complicaţii majore date de otită? - De cele mai multe ori, otitele se vindecă de la sine în câteva zile, sau cu un minim arsenal tearpeutic. Totuşi, există şi situaţii speciale, când unele otite dau complicaţii care se manifestă prin extinderea infecţiei cand poate apare mastoidita (inflamarea celulelor osului mastoid, aflat în spatele urechii) sau chiar la creier - când deja vorbim de meningită (inflamarea membranelor care acoperă creierul şi măduva) sau abcese cerebrale. Otita medie recidivantă, netratată corespunzător, poate conduce la distrugeri intense la nivelul oscioarelor din urechea medie (uneori, până la surzirea totală). Otita trenanta sau recidivanta poate atrage pierderea partiala sau chiar totala a auzului. Daca imaginea radiografica, demonstreaza ca perforatia timpanala este umezita frecvent datorita sechelelor din urechea mijlocie, trebuie sa intervenim chirurgical, cu scopul de a chiureta sechestrul osos responsabil de intretinerea unei supuratii cronice. Dacă perforaţia timpanală este uscată şi reuşim să o menţinem aşa minimum trei săptămâni, iar radiografia prezinta o mastoidă integra, putem să facem o grefă de timpan. Practic, aplicăm un scotch steril în jurul perforaţiei, pe care franjurii membranei timpanale îl absorb în timp, asimiland grefa timpanală. Putem folosi o grefă endogenă (din diverse ţesuturi ale individului respectiv) sau una eterogenă (dintr-un material asemănător cu benzile adezive). După o perioadă în care timpanul este grosolan, apare timpanul nou, cu aceleaşi proprietăţi şi performanţe ca unul sănătos. Pe audiogramă, in timp, sesizăm că pacientul aude perfect. - Ce trebuie să utilizăm la durerea de ureche, ca prim ajutor? Picăturile din farmacii sunt bune la orice fel de otită? - Trebuie să se individualizeze tipul de durere şi, mai ales, terenul patologic individual. Niciodată nu trebuie puse în ureche picături la cineva la care există probabilitatea să aibă timpan perforat, pentru că din urechea externă, prin perforaţia timpanală, se duce lichidul în urechea medie, unde poate produce reacţii de vertij, suprainfectie, durere violenta. Dacă un pacient are otită fără scurgeri din ureche, se vor prescrie suplimentar şi picături speciale, otice. Acestea nu vindecă infecţia, dar ajută la diminuarea durerii sau/si la reducerea cantitativa a suprafetei. Inainte de a fi instilata in urche, solutia otica trebuie adusa la aceeasi temperatura cu a corpului ( aproximativ 36,6 grade C ). - Foarte mulţi medici spun să nu ne curăţăm urechile în profunzime, pentru că ne putem perfora timpanul. În plus, cerumenul are şi el un rol - opreşte pătrunderea impurităţilor... - Glandele ceruminoase sunt nişte glande sudoripare modificate, care secretă cerumen în mod fiziologic. Dar există persoane la care glandele secretă mai mult creumen (chiar şi stresul poate spori secreţia lui!). Mai mult, persoanele cărora li se îngraşă părul mai des secretă, de asemenea, mai mult cerumen.

Ştim că la persoanele care se spală agresiv şi mai des pe păr, părul se îngraşă mai repede. Cu cât se excită deci glandele ceruminoase mai frecvent, cu atât ele sunt stimulate să secrete mai mult cerumen. Firele de păr din ureche îndepărtează excesul de cerumen din conduct. Cu beţişoarele, el poate fi propulsat în profunzimea conductului şi, odată ce cerumenul este împins dincolo de istmul conductului auditiv extern (o zonă mai îngustă a conductului), nu mai poate să iasă decât prin manevre medicale, adică prin spălătură auriculară. Dacă în această ceară mai intră şi apă, ea se hidratează, îşi măreşte volumul şi obstrucţia auriculară devine însemnată, chiar dureroasa. La unele persoane cărora li se descuamează straturile superficiale ale tegumentului, cerumenul înglobează şi celule moarte superficiale tegumentare şi se formează aşa-zisul dop epidermic, un alt corp străin auricular, care se scoate şi el, deşi mai anevoios, tot prin spălătură auriculară. Această operaţiune trebuie făcută numai de cadre specializate, medicale. Chiar dacă unele sfaturi „prieteneşti” ne învaţă să instilăm în ureche apă oxigenată (pentru dizolvarea cerumenului) sau alte metode, cum ar fi folosirea unor conuri speciale, care topesc ceara formată, aceste metode nu fac decât - în cel mai bun caz - să desprindă dopul de ceară de pe timpan, dar el va rămâne tot în conduct. Extracţia, eliminarea dopului din conduct trebuie făcută numai printr-o manevra medicala de un cunoscator al regulilor executiei acesteiasi obligatoriu urmata de o noua vizualizare a conductului auricular si al timpanului „eliberat” de dop. Orice pacient la care se vede un dop de ceară in conduct trebuie întrebat dacă are cunostinta despre o perforaţie de timpan pentru a ne abţine să facem spălătura. Dopul se va scoate mai greu, cu aspiratorul, fiind obligatoriu să nu introducem apă în conduct, dacă timpanul este afectat. Pacienţilor cu perforaţie de timpan le recomandăm să evite pătrunderea apei în ureche, chiar şi în situaţia cosmetizării părului; de câte ori fac baie trebuie să folosească dopuri izolante (se găsesc în farmacii) sau - mai simplu - să ia o bucăţică de vată, să o înmoaie în ulei comestibil (foarte curat), să stoarcă excesul şi să o introducă la intrarea in conduct. Astfel, se realizează o barieră impermeabilă, care nu va permite pătrunderea apei în ureche. În conduct nu este bine să intre nici şampon, săpun, gel, ceară, vopsea de păr etc. Urechile trebuie curăţate, dar nu zilnic şi nu agresiv. În funcţie de pH, de gradul de seboree a pielii feţei şi a capului (pentru că şi conductul auditiv şi pavilionul sunt îmbrăcate în acelaşi tip de tegument), li se recomandă pacienţilor să se toaletizeze la 5, 7 sau 10 zile, fie cu beţişoare speciale pentru urechi, fie cu degetul auricular (mic) înfăşurat într-o batistă curată. - Orice individ, chiar dacă nu are vreo durere, trebuie să facă periodic examene ORL? - Nu, dar părinţii unui preşcolar, de exemplu, ar trebui să fie sfătuiţi de medicul ORL-ist cum să-i crească imunitatea copilului înainte de a merge la şcoală, sau ce reguli generale de toaletizare a urechii să urmeze. Înainte de a i se monta copilului un aparat dentar, cand acest lucru este oportun, categoric trebuie să i se efectueze ablaţia polipilor, daca acestia exista. De asemenea, au nevoie de control ORL cei care au avut în prima copilărie probleme otice şi vor să-şi aleagă profesia de aviator, scafandru, jucator polo, etc. - Ţinând cont de data din calendar, ce sfaturi aveţi pentru persoanele care se confruntă cu această boală? - Persoanele adulte cu probleme ORL trebuie să poarte căciuli şi fulare care să-i protejeze de acutizări ale bolilor de care suferă. De asemenea, în perioada rece, copiii trebuie protejaţi cu fesuri trase peste urechi, dacă petrec mai mult timp în aer liber sau fac diverse sporturi de iarna. Dacă apar senzaţii de ureche înfundată sau dureri abile, se recomandă aplicarea de căldură uscată în spatele urechii (ajută la diminuarea si la retractia simptomelor) si istrarea a 1 - 2 doze de antiinflamator general. În timpul călătoriilor cu avionul este recomandat să mestecăm gumă, sugem pentru a ne creşte cantitatea de salivă, fapt ce ne obligă să înghiţim mai des, pentru echilibrarea presiunii din afara şi dinăuntrul urechii. Trebuie consultat medicul ORL in vederea instituirii unui tratament specializat, complet si complex, imediat ce apar: dureri semnificative sau persistente ale urechii, daca durerea se asociaza si cu alte

manifestari neplacuta sau daca aceasta este prezenta la persoane vulnerabile prin varsta, antecedente sau boli asociate.